Multi dintre clientii mei erau la momentul cand am inceput colaborarea la prima amenajare a unui spatiu. E interesant  ca fiecare client are un set diferit de asteptari de la un designer, asa cum si designerii au asteptari si pretentii diferite in abordarea relatiei cu clientul si in abordarea lucrarii. 

Am gasit un articol interesant si care pune cumva bazele acestei discutii (http://adelaparvu.com/2015/01/15/cum-se-lucreaza-cu-un-designer-de-interior-si-cat-costa-partea-2-proiectul/). Este un articol echidistant scris de un jurnalist de profil. Totusi se refera doar la designul de interior al locuintelor fara a intra in zona spatiilor comerciale sau horeca. Oricum merita citit pentru a avea notiunile de baza.

Din punctul meu de vedere esentiala este relatia cu clientul, acesta trebuie sa-si expuna cat mai clar asteptarile de la designer, iar designerul are datoria de a explica clar modul sau de lucru. Meseria aceasta de designer de interior este practicata de artisti plastici, arhitecti, designeri de diferite discipline de la industrial la lighting, entuziasti ai designului fara o pregatire in domeniu etc. Ceea ce au in comun cu totii este un dezvoltat simt estetic, o experienta si preocupare pentru domeniul ales. Dar fiecare are un mod total diferit de lucru, puncte forte si puncte slabe. Primul pas intr-o relatie reusita cu un client este potrivirea calitatilor designerului cu nevoile clientului. Experienta de o parte sau de alta este mereu un plus enorm.